Despre noi

Compania V&G Oil 2002, cea care a construit marca AgranoLand, a pornit la drum în domeniul exploatării terenurilor agricole în anul 1996. Dacă la început baza materială și dotările erau modeste, de-a lungul anilor ce au urmat, prin muncă asiduă și pasiune pentru bogățiile pământului, compania s-a dezvoltat în mod succesiv, ajungând să fie astăzi una dintre cele mai importante din acest domeniu din județul Vrancea.

Echipa noastră a ajuns la peste 80 de angajați iar parcul auto este format dintr-o flotă modernă de mașini și utilaje agricole de ultimă generație, de mare capacitate și foarte performante.

Compania lucrează în prezent o suprafață mare de teren arabil din care 964 de hectare sunt certificate ecologic, fapt ce înseamnă asigurarea trasabilității produselor de la pregătirea terenului până la ambalarea produsului finit, având astfel un control total asupra obținerii unui produs natural de cea mai bună calitate. Lucrul făcut cu conștiinciozitatea iubitorului de pământ și cu respectul față de natură ne-au transformat de-a lungul anilor în partenerul a circa 6.000 de locuitori din zona noastră a căror terenuri le avem în portofoliu sub formă de arendă.

Domenii de activitate

Cel mai important domeniu de activitate este agricultura din care derivă și celelalte activități pe care le realizează compania noastră: agricultura BIO, comerț cu cereale, depozitarea cerealelor, producerea de ulei vegetal, transport, morărit și producerea de furaje pentru animale.

V&G Oil 2002 face parte dintr-un grup de firme care, alături de agricultură și agricultura BIO, oferă și următoarele servicii sau activități: comerț, benzinării, spălătorii auto, vulcanizare auto, lucrări agricole, depozitări cereale, lucrări de construcții și industriale cu utilaje grele, transporturi auto ADR: transporturi de carburanți cu cisterna proprie cu o capacitate de 30.000 de litri, cisternă produse petroliere, prelate, bene cereale, bene balast, trailer, etc.

  • AgranoLand
  • AgranoLand
  • AgranoLand
  • AgranoLand
  • AgranoLand
  • AgranoLand
NEWSLETTER
Abonează-te la newsletter și vei fi mereu la curent cu sfaturile, rețetele și promoțiile noastre.